În caz de urgenţă spargeţi zidul

„În caz de urgenţă spargeţi zidul ” descrie un proces în care se priveşte încontinuu ombilicul. Lucrarea face designul vestimentar al unei cămaşi de forţă şi prezintă oamenii-fetuşi ai neoliberalismului. Restrângerea (conceptul imaginii) este raţiunea de a fi, impusă în condiţiile postcomunismului. „ În caz de urgenţă spargeţi zidul” atinge efectele micşorării salariilor din jaf de criză, concretizate în operaţii matematice mentale: înmulţim, adunăm, împărţim, scădem; aritmetică ridicolă şi tristă. Mai mult ca niciodată este vorba de acea aritmetică pe care omul fetus o face după orice instabilitate salarială, a acelui cât îşi mai permite din produsele alimentare, de la ce se restrânge prin eliminare şi ce alte soluţii mai ieftine trebuie să găsească după plata întreţinerii, având fobia faţă de orice element neprevăzut (boala) în această ecuaţie. Imaginea pronunţă reducerea continuă, reducerea de salarii, reducerea de personal, reducerea de subvenţii, reducerea de spaţiu public etc. În caz de urgenţă este un incendiu de reduceri cu neputinţa ei, materializată în aceea imposibilitare a spargerii zidului pe care sistemul globalizării l-a construit în jurul omului.
„ În caz de urgenţă spargeţi zidul ”nu este un anunţ pentru asasinarea preşedintelui astfel încât să se citească: „SE CAUTĂ UN EROU NAŢIONAL!”, nu este experienţa sondării gradului de răceală din „În caz de urgenţă spargeţi gheaţa” şi nici instigare la anarhie din „În caz de urgenţă spargeţi geamul” în condiţiile nerespectării legilor din partea statului, ocolind întrebarea : „Noi de ce nu am face-o?”